Scaunul…

Azi suntem mari deja... Copilăria e doar o amintire plăcută, şi cam atît... Ieri, noi eram cei care reproşam celor mari că au uitat cum erau ei în copilărie...Azi, noi sîntem cei care uită... Copilăria a rămas un scaun liber de pe care ne-am grăbit să ne ridicăm...

Am ajuns să ne amintim de soarta copiilor doar în ajunul sărbătorilor care le sunt dedicate (şi nu sînt chiar atît de multe)...Prin acestea se numără şi una care e mai puţin o sărbătoare, şi mai mult o zi dată adulţilor ca să-şi revizuiască comportamentul şi atitudinea. Ziua de 19 noiembrie este declarată Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului şi Violenţei faţă de Copii...

Zilele trecute vorbeam cu cîţiva colegi de-ai mei despre violenţă, abuz, în special îndreptat împotriva copiilor...Cu toţii au afirmat că nu au întîlnit copii abuzaţi... Totuşi mi-au mărturisit că au fost pedepsiţi cînd erau mai mici.

Cristina, spunea că a fost pedepsită cu cureaua de către tatăl ei :” Se vede că am meritat-o... El m-a rugat ceva să fac, iar eu i-am spus că n-am timp.Sigur că n-a fost ceva grav, dar m-a durut. Am s-o ţin minte toată viaţa pentru că a fost unica...”

„ Cred că dacă ai fost pedepsită nu înseamnă că părinţii au abuzat, a spus Alina,”pedeapsa” dacă este aplicată în măsură şi atunci cînd trebuie nu dăunează...”

Alta este opinia psihologului Iulia Florea, care afirmă că „Orice adult crede că îşi poate exercita liber dreptul de a-l pedepsi pe copil, mai ales când este vorba de propriul copil.
Pedeapsa fizică este folosită pentru a provoca durere. Pedeapsa minoră, prin repetare, ori folosită neadecvat, în neconcordanţă cu acţiunile copilului, poate genera traume psihice. Formele frecvent întâlnite ale abuzului fizic variază de la lovirea cu palma până la utilizarea unor obiecte dure, rănirea, legarea, provocarea de arsuri sau chiar otrăvirea copilului. “

Unii părinţi nu găsesc o altă metodă de a-şi impune autoritatea, iar noi percepem acest „abuz minor” ca fiind ceva normal:”Cu toţii avem veri, nepoţi, care mai primesc, chiar şi în prezenţa noastră, cîte o palmă,dar cu toţii le socotim nişte lucruri banale.” (Andrei)

Poate că privim abuzul ca o tradiţie de familie:”Buneii mei o primeau cu cureaua de la părinţi chiar la 20 de ani...”,a mai adăugat Andrei.

Indiferent de felul în care-l percepem, abuzul există.Iar nepăsarea noastră ne poate costa scump...

Aşă că am decis că e momentul să mă întorc şi să caut scaunul de pe care m-am ridicat, şi pe care era zgîriat cu durere „copilărie”...