Acum un an ,eram la un festival al voluntarilor… Priveam spectacolul . Doua perechi dansau vals, ar fi fost banal dacă băieţii nu ar fi fost în scaune cu rotile…(doamne cît de prost dansez, m-am gîndit atunci)… Cineva mi-a pus mîna pe umăr. Am întors capul.Era o tînără.Mă întreba dacă ne cunoaştem, îi păream familiară ( şi ea mie un pic, dar eram sigură că nu ne întîlniserăm pînă atunci).Aşa am cunoscut-o pe Daniela (mi-am permis sa-i schimb numele), o tînără care practica voluntariatul de ceva timp în cadrul unui centru pentru persoanele cu disabilităţi.Au o inimă mare, după cum mi-a spus chiar ea, şi o ajută să vadă partea bună a lucrurilor.
Daniela zîmbea. N-am reuşit să uit nici pînă azi entuziasmul cu care îmi vorbea despre ceea ce face. Admirabil. Ce a determinat-o să se implice în voluntariat?Şi eu m-am întrebat . Din cauza unor probleme de sănătate, mi-a spus ea.
“Cînd eşti singur simţi nevoia ca cineva să stea lînga tine, să-ţi vorbească.Mie mi-a lipsit comunicarea. M-am luptat doi ani cu cancerul.Ştiu cum e să stai o zi întreagă sub picurătoare.Stai cu mama şi te gîndeşti – uite că vine ziua mea , şi dacă mor şi eu…
Nu-mi vine să cred că am reuşit. Mulţi prieteni de-ai mei, pe care mi i-am făcut în spital au murit…”
Ce-am simţit eu în acele momente conta atît de puţin…Toate grijile pe care mi le făcusem pînă atunci, deveniseră fleacuri…
Priorităţi?… în acel moment nici nu-mi stătea mintea la aşa ceva…
Ea a reuşit. Asta a deterninat-o să-i ajute şi pe alţii, cel puţin să zîmbească.
„Ajutînd o persoană primeşti acea fericire în suflet.... cînd vezi că zîmbeşte, tu ai făcut-o să zîmbească...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu