Între noi...

Sunt flori, sunt lacrimi, vise
Ce ard încă nestinse
Între noi...

Sunt amintiri, cuvinte scrise
Care ne leagă strâns
În doi...

Sunt adieri, iluzii, oameni
Care pășesc agale
Lângă noi...


Păreri de rău, dureri, regrete,
Ce ar putea apare
Mai apoi...

Țineri de mâini, priviri și șoapte
E tot ce-avem
Frumos în doi...

Altfel...

Îți mai amintești copila cea cu
Soare-n plete, cu zâmbet larg, cuceritor?
Pentru a cărei tinerețe
Ai devenit curtenitor?

Îți amintești naivitatea cu
Care te privea ades,
Și te-ntreba de ori o mie
De ce pe ea vei fi ales?

Aduți aminte dăruirea cu
Care te-a cuprins întâi,
Și păru-i moale de pe creștet
Ai început să îl mângâi...

Aduți aminte ochi-ți care
O tot sorbeau adânc de dor,
Și îi șopteai simple cuvinte
Iar ea roșea l-auzul lor...

Nu-mi amintes ziua în care
Ați încetat a fi la fel...
Ea a crescut copilă mare...
Tu o priveai deja altfel...