Lasă-mă să-ţi fiu alături

„N-am ştiut că ai putea avea nevoie de mine, pentru că întotdeauna am fost pe-aproape...dar nu îndeajuns încît să înţeleg că pentru a te face fericit e nevoie de atît de puţin…
Nu credeam că ai putea avea nevoie de susţinere, cînd tu erai cel ce mă susţinea, eu reprezentam partea slabă, pe cînd tu…
Pe cînd tu te-ai trezit neajutorat… Neglijat… Uitat…Într-un cuvînt absolut singur…
Nu încerc să caut vinovaţi… Toţi ne facem părtaşi la ce se întîmplă în jurul nostru…
Stiu, acum e partea cea mai grea… Incertitudine, îndoieli,temeri… Nu ştiu cum e, nu ştiu încă… Dar am să aflu… pentru că am decis să-mi fac şi eu Testul..
Da testul la HIV.
De fapt,nu încerc să înţeleg, pentru că nu trebuie să fac nimic decît să-ţi fiu alături…
Atît de simplu… Ah! Să fi înţeles de la început…”

Scapă de incertitudini! Fă-ţi testul HIV!

Ungher...

Pe 21 noiembrie, la MallDova a avut loc un eveniment de celebrare a Aniversarii de 20 de ani de la Semnarea Conventiei pentru Drepturile Copilului ( organizat de UNICEF). 


    Azi am mers la Mall şi am găsit acolo un „ungher” frumos amenajat...
Am privit colile mari de hîrtie ce aveau pe ele  imprimate palme de copii… erau colorate, multe, şi ... personalizate ... Fiecare „urmă” conţinea un mesaj, purta un nume, avea o vîrstă...
Fiecare a scris ce simte...
Unii au scris că-şi doresc ca părinţii lor să fie fericiţi, alţii că vor să plece într-o ţară fantastică... Unii cer păpuşi şi maşinuţe, alţii Pace...
Cu toţii împreună cer să fie ascultaţi, iubiţi şi protejaţi...

La Circ...
Un accident banal –
Un acrobat,
Un salt mortal
Şi...
Acrobatul nu s-a mai sculat...

Alămurile din orchestră au tăcut,
Iar clovnii din arenă au ţipat...
Dar publicul din staluri n-a crezut
Că poate fi şi-un accident adevărat
Şi-a fluierat...
Zadarnic –
Mortul n-a mai înviat...

Păcat de el!...
Era un tânăr acrobat frumos,
Cu corpul tatuat de sus şi până jos,
De care publicul se minuna,
Când îl vedea-ndoit ca un inel,
Sau când pe bara fixă se-nvârtea
Ca o morişcă de cafea
Cu balerina lângă el!...

Dar balerina nu-l iubea!...

Povestea lui?
Hm!...
Povestea mea –
A mea,
A ta
Şi-a altora!...

Acelaşi accident de circ, banal...
O zi relâche,
Şi-apoi, la fel,
Cu-aceeaşi balerină lângă el,
Alt acrobat...
Alt salt mortal!...

( Ion Minulescu)

„Fapta bună” a politicienilor

 În cadrul turei finale de dezbateri  (denumită, ironic, "confruntarea celor grei”)de la Realitatea TV, la care au participat  M.Geoană, C.Antonescu şi T.Băsescu, aceştia au fost nevoiţi să-şi amintească de o „faptă frumoasă” pe care au făcut-o. Iniţiativa îi aparţine chiar moderatorului, Robert Turcescu , care (după cum afirma chiar el ulterior, tot la Realitatea TV) a dorit ca participanţii să mai iasă din sfera „politicului”. M.Geoana a susţinut că cea mai buna faptă pe care a făcut-o e că nu şi-a scos soacra afară din acasă,C.Antonescu a zis că n-a părăsit pe nimeni cu care a pornit împreună, pe cînd T.Băsescu a zis că a creştinat un copil musulman, ca acesta să poată veni la mormîntul tatălui său,în România.

Ulterior(în cadrul unei discuţii moderată tot la Realitatea TV), R.Turcesu a afirmat că de fapt politicienii au confundat noţiunea de „faptă frumoasă” cu cea de „faptă bună”, fiind cam dezamăgit de răspunsurile primite.Tot el a spus că „Oamenilor acestora le e greu să vorbească despre lucrurile frumoase chiar din viaţa lor, nu văd partea plină a paharului”.

 „Politicianul nu face fapte bune.El face ce trebuie să facă”, i s-a replicat lui Turcescu.

Cuvinte puţine

Viaţa obişnuim s-o numim prea complicată, teoriile filosofice- prea departe de realitate... Ne plac lucrurile practice, frazele scurte, poveştile reale...  Ne place viaţa, mai ales atunci cînd îmbracă o haină mai simplă.... Ne place să ni se dea un imbold, dar să fie lăsate nişte paranteze deschise.... Ne plac punctele de suspensie, pentru că dau libertate gîndirii...

Şi totuşi, nu putem crea o reţetă general-valabilă care să „prindă” la cititori, la public...

Sîntem în permanentă căutare de inedit, de senzaţional, şi totodată de ... natural...

Luasem odată o carte de la verişoara mea... Numele autorului îmi suna cunoscut, titlul cărţii mi-a trezit curiozitatea.... Şi cam atît... Dar a fost suficient să deschid cartea, să citesc prima pagină, ca să-mi dau seama că am s-o citesc pe-o răsuflare... Am simţit-o, am trăit-o, încercînd să-mi dau explicaţii de ce e atît de specială... Apoi au urmat alte cărţi, alte titluri, alte subiecte...

Scaunul…

Azi suntem mari deja... Copilăria e doar o amintire plăcută, şi cam atît... Ieri, noi eram cei care reproşam celor mari că au uitat cum erau ei în copilărie...Azi, noi sîntem cei care uită... Copilăria a rămas un scaun liber de pe care ne-am grăbit să ne ridicăm...

Atît

Întinde mîna…
Sunt aici.
Atît de-aprope…
Cuprinde-mă.
Aicea sunt.
Atît de-aproape…
Priveşte-mă
cu ochii-nchişi.
Atît cît vezi…
Sărută-mă.
Aicea sînt
Atît cît crezi…

Ea a reuşit...Tu?!

Acum un an ,eram la un festival al voluntarilor… Priveam spectacolul . Doua perechi dansau vals, ar fi fost banal dacă băieţii nu ar fi fost în scaune cu rotile…(doamne cît de prost dansez, m-am gîndit atunci)… Cineva mi-a pus mîna pe umăr. Am întors capul.Era o tînără.Mă întreba dacă ne cunoaştem, îi păream familiară ( şi ea mie un pic, dar eram sigură că nu ne întîlniserăm pînă atunci).Aşa am cunoscut-o pe Daniela (mi-am permis sa-i schimb numele), o tînără care practica voluntariatul de ceva timp în cadrul unui centru pentru persoanele cu disabilităţi.Au o inimă mare, după cum mi-a spus chiar ea, şi o ajută să vadă partea bună a lucrurilor.
Daniela zîmbea. N-am reuşit să uit nici pînă azi entuziasmul cu care îmi vorbea despre ceea ce face. Admirabil. Ce a determinat-o să se implice în voluntariat?Şi eu m-am întrebat . Din cauza unor probleme de sănătate, mi-a spus ea.
“Cînd eşti singur simţi nevoia ca cineva să stea lînga tine, să-ţi vorbească.Mie mi-a lipsit comunicarea. M-am luptat doi ani cu cancerul.Ştiu cum e să stai o zi întreagă sub picurătoare.Stai cu mama şi te gîndeşti – uite că vine ziua mea , şi dacă mor şi eu…
Nu-mi vine să cred că am reuşit. Mulţi prieteni de-ai mei, pe care mi i-am făcut în spital au murit…”
Ce-am simţit eu în acele momente conta atît de puţin…Toate grijile pe care mi le făcusem pînă atunci, deveniseră fleacuri…
Priorităţi?… în acel moment nici nu-mi stătea mintea la aşa ceva…
Ea a reuşit. Asta a deterninat-o să-i ajute şi pe alţii, cel puţin să zîmbească.
„Ajutînd o persoană primeşti acea fericire în suflet.... cînd vezi că zîmbeşte, tu ai făcut-o să zîmbească...”

Viaţa de plastic

Dimineaţă de toamnă...Plouă...
Grabită, plictisită, merg la serviciu.
Ca de obicei, maxi-taxi nu mai apare.
Nu m-a sunat (deşi trebuia).
Fără teme pregătite.
Somnoroasă, calc in băltoacă.
Şi...Ah! pantofii mei.
Şi aşa zi de zi.
În fine, am ajuns la redacţie.
Andrei mă aştepta deja. E membrul unei organizaţii HIV-SIDA.
Are 30 de ani. E drăguţ, pozitiv, sociabil.
Reuşesc să uit de mine.
Andrei îmi spune că e HIV +.
Nici nu mai ştiu ce simt...stau şi ascult.
"Nu trăiesc cu asta, dar oricum nu trebuie să-mi neg identitatea. Sunt trei paşi pe care trebuie să-i urmez: Să accept, să învăţ să trăiesc cu aceasta şi să lupt.
Nu trebuie să gîndeşti că HIV e o joacă. Şi totodată nu contează cum te privesc ceilalţi, important e cum decizi tu să trăieşti.
Ne dezvăţăm să gîndim. Ducem o viaţă de plastic.Trăim doar cu gîndul la Internet şi telenovele, uităm că suntem o individualitate".
Viaţa e o provocare şi, de fapt, atitudinea e cea care contează.
Plouă...Merg la serviciu.
Aştept maxi-taxi. Nu mai vine. Decid sa iau troleibusul.
Înca nu m-a sunat, dar cu siguranţă o va face mai tîrziu.
Somnoroasă, dar energică - o nouă zi, şi e altfel!

[ Articol realizat în cadrul seminarului “Sănătatea reproductivă şi HIV-SIDA", împreuna cu : Guşciuc Alina,
Codreanu Alina,Cujba Lucia, Cerneţchi Ecaterina, Chiper Nina ]

Transformă-te în cine eşti!

Te-ai trezit de dimineaţă.
Ai realizat ( nu pentru prima dată) că ceva nu merge.
Te-ai plictisit? Rutină? ...
Gîndul nu te ţine prea mult... Te ridici din pat, deschizi dulapul...
Hm... N-ar strica să-l reînnoieşti...
Sînt mult prea multe lucruri nepotrivite. Rochiile îţi par prea lungi sau prea scurte, blugii mult prea strîmţi sau mult prea largi...
Nimic nu te satisface, ai prefera să mergi în pijama(aşa cu siguranţă te vor observa)...
Începi să gîndeşti că poate eşti mult prea modestă, uneori prea vorbăreaţă...
Ce cred ceilalţi despre tine?Ce crede el? De ce îi ia atîta timp să te invite la o cafea?Chiar n-a observat că n-ai ezita nici o clipă?!...
Te zbaţi ca un fluture în toc şi simţi că ar fi timpul să ieşi afară, să-ţi desfaci aripile ( nu neapărat pentru a zbura, tot ce îţi doreşti e ca ceilalţi să-ţi vadă culoarea, să te admire...).
Te-ai hotărît! Azi stai acasă .
Iai de pe raft o carte, o deschizi la întîmplare...
Ţi-ai notat pe o foaie cîteva idei (gîndeşti că chiar te reprezintă), pui foaia la vedere.
Azi te-a ajutat. Cu siguranţă vei avea nevoie de ea miine.
Te vei trezi, nemulţumită, tristă sau doar plictisită, şi vei privi foaia:
„Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!”