oraşul geamurilor

Nu ştiu de ce, dar în această seară Chişinăul mi-a părut, mai mult ca niciodată, o aglomeraţie de geamuri cu luminile aprinse... De parcă nimic altceva nu ar fi existat decât acele mici uşiţe spre lumi noi, diferite de cea pe care o cunoaştem cu toţii...
Am zărit siluete care se arătau discret pe la ferestre... Ştiam că sunt mai mult de atât, ştiam că sunt mai mult decât simple umbre date să oprească, din când în când, lumina ca să nu zbughească afară.
Pentru un moment m-am gândit la viaţa pe care o duc ele, acolo undeva după geamuri străvezii şi cochete.
Atunci când înţelegi, că pe lumea asta există atâtea geamuri, începi să te simţi tot mai mic şi mai mic.... Pentru că gândurile ce-ţi veneau mai ieri şi care urmau să răstoarne munţii, azi nu pot decât să se ascundă (şi ele)  după un  geam de sticlă....

Uneori oamenii ne pregătesc surprize...
Alteori, ele apar pe neprins de veste, chiar dacă nimeni nu a vrut să te surpindă...
Dar ce simţi când ideile tale ( uneori pline de incoerenţă) "aruncate" pe blog la miez de noapte, devin "Inspiraţie matinală"???
Te simţi de parcă ai făcut o şotie despre care a aflat toată lumea, dar totuşi eşti fericit  :)
Am " răpit"  textul de mai jos de pe blogul ecaterinacernetchi.wordpress.com, pe care va rog insistent sa-l vizitati :).
Mulţumesc Ecaterina....

 Inspiratie matinala…

Posted in 1 on februarie 10, 2010 by caty

Azi dimineata am inceput-o cu citirea unui blog, dupa mine foarte reusit… Un blog ce cuprinde idei fulgeratoare, care te patrunde in suflet, si te pune pe ginduri.
ajunge la destinatie, face pe om sa se gindeasca, la viata, emotii, oamenii si tot ce se petrece…
Bravo Alina…esti un om care isi indeplinete bine misiunea de fiinta umana, deoarece poate sa atinga cu cuvintele ei si sa miste din loc orice piatra cu nume de om…

Tu?

Tu, cel din oglindă, ai părul răvşit...
Ai ochii plini de somn şi oboseală...
Ai cearcăne
Şi uneori chiar nu pot să te sufăr...
Şi pentru că eşti prea încăpăţânat
Mereu plec eu prima din faţa oglinzii...

oglinda

Nu sunt singură...

Atâta timp cât privesc
în oglindă...
Iar cel din lumea de vis-a- vis
Mă priveşte pe mine...
E de parcă te-ai vedea pe tine...
Dar... nu! Oglinzile nu pot
să spună adevărul...
Şi ele trebuie să mintă...

Ne-am născut acasă...

M-am trezit de dimineaţă... Am privit lucrurile din jurul meu.
Erau exact cum le lăsasem de cu seară: cărţile pe masă, creioanele-n cutie, o geantă pe podea...
Nu-mi aminteam unde-am lăsat papucii...
Da, papucii cred că "au avut de suferit"  o mutare stranie în urma mişcării de rotaţie...
Îi găsesc de partea cealaltă a patului...
Cu siguranţă se întâmplă lucruri inexplicabile noaptea ( ca şi ziua, de-altfel)...
Mă mir cum de mai putem afirma că "mergem"  atunci când Pâmântul e-un carusel ce ne-nvârte cu o viteză ucigătoare. Cu siguranţă stăm pe loc, iar lucrurile se mişcă în jurul nostru...
Suntem călători?... Reuşim să parcurgem, în timp de un an, patru anotimpuri, iar în timp de 24 de ore- o zi şi o noapte...
Şi totuşi, ironia sorţii - ne trezim în acelaşi loc în care ne culcasem cu o seară înainte...
Deşi "călătoria" noastră ţine de secole,
şi deşi Pământul se-nvârte mereu ... ne-am născut acasă... :)

Strigăt

Un strigăt abia exprimat...
Înăbuşit.
Înăbuşit de atâtea guri ce vor să vorbească...
Părăsit...
Părăsit de atâtea urechi ce nu vor să audă...
Tăcut... Aşa am învăţat să strigăm...
Ajunge!



 (Alina Guşciuc)

Haos

Tu, Haos, ce domneşti pe străzi,
Cum crezi că aş putea dormi
Când simt cum îmi respiri în ceafă
Ca o fiară turbată de tăcere?...

Te-ai trezit azi, Spirite,
Pentru că ieri ai fost pierdut
în Haos,
Iar lumea azi nu mai crede în tine...
Azi ai pierdut tot...
Libertate...
Credinţă...
Demnitate...


(autor: Alina Guşciuc)