Nu ştiu de ce, dar în această seară Chişinăul mi-a părut, mai mult ca niciodată, o aglomeraţie de geamuri cu luminile aprinse... De parcă nimic altceva nu ar fi existat decât acele mici uşiţe spre lumi noi, diferite de cea pe care o cunoaştem cu toţii...
Am zărit siluete care se arătau discret pe la ferestre... Ştiam că sunt mai mult de atât, ştiam că sunt mai mult decât simple umbre date să oprească, din când în când, lumina ca să nu zbughească afară.
Pentru un moment m-am gândit la viaţa pe care o duc ele, acolo undeva după geamuri străvezii şi cochete.
Atunci când înţelegi, că pe lumea asta există atâtea geamuri, începi să te simţi tot mai mic şi mai mic.... Pentru că gândurile ce-ţi veneau mai ieri şi care urmau să răstoarne munţii, azi nu pot decât să se ascundă (şi ele) după un geam de sticlă....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu