joi, 30 iunie 2011

Transenca-Tur are oferte fierbinți care te ard la buzunar!

De ce sunt în stare cei de la Transenca Tur ca să obțină profit? Dacă aș spune că de orice ar suna prea banal, chiar daca ar fi adevărat... de aceea e suficient să remarcăm cele câteva ”minciunele” aparent nevinovate pe care le spun pentru a te atrage în plasă și care, până în final, îți pot da toată vacanța peste cap. Cel mai important element este faptul că cei de la Transenca Tur nu au nici cea mai mică idee despre faptul că în centrul afacerii trebuie plasat clientul și nu profitul. Deci și la capitolul marketing sunt restanțieri. Ei știu doar să îți promită marea și sarea și să te convingă că mergi să te odihnești aproape gratuit. Ajuns la destinație – Surpriză! Nimic nu mai este așa cum te așteptai (și cum ți s-a povestit), dar bine... inspiri aer în piept și încerci să capeți forțe pentru a rezista până la sfârșit. Treci cu vederea micile ”surprize” care nu întârzie să apară zilnic, pentru ca să descoperi, în final, că de fapt odihna ta ”aproape gratuită” s-a transformat într-una pentru care ai plătit cu vârf și îndesat, pentru că alții au plătit mult mai puțin pentru condiții mult mai bune doar pentru că nu au apelat la serviciile Transenca Tur și la ofertele lor super-fierbinți. Culmea e că ,în discuțiile cu prietenii, aflu tot mai multe istorioare despre astfel de experiențe ”uimitoare”. Pentru că suntem în plin sezon estival vreau să provoc fiecare consumator care se respectă să ia atitudine. Panourile publicitare care au umplut orașul și slogane de tipul ”calitate impecabilă” nu trebuie să ne copleșească, pentru că noi, consumatorii, ca cea mai bună metodă de promovare trebuie să devenim preocuparea lor nr. 1! Acum suntem noi cei care stabilim regulile!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu